Faithless revine in Romania, la B’ESTFEST 2010

  • Share
  • Share

B’ESTFEST a anuntat primul nume mare care a confirmat participarea la a 4-a editie a festivalului.

Dupa unul dintre cele mai apreciate show-uri din cadrul B’ESTFEST, si, asa cum au declarat chiar membrii trupei – unul dintre cele mai bune ale turneului din 2007 – Faithless revine in Romania, fiind primul nume confirmat pe afisul celei de-a patra editii B’ESTFEST!

Dupa trei editii ce au adus atat zeci de vedete internationale, cat si o mare de zambete pe chipurile a peste o 150.000 de romani, primul festival de anvergura “made in Romania” - B’ESTFEST – se pregateste pentru cea de-a patra editie!

B’ESTFEST 2010 va avea loc anul acesta in zilele de 16, 17, 18 iulie, la Romexpo, primul nume confirmat in program fiind acelasi care in urma cu patru ani dadea startul primei editii a festivalului - Faithless!

Alcatuita din Maxi Jazz, Sister Bliss si Rollo Armstrong, Faithless este una dintre trupele preferate ale publicului roman, atat datorita succesului unor piese precum “Insomnia”, “God is a DJ”, “Bombs” sau “We Come 1″, cat si prin show-urile live cu adevarat memorabile sustinute in Romania. Nume reprezentativ al muzicii electro din Marea Britanie, Faithless a imbinat de-a lungul carierei genuri variate, de la electro la dance si chiar trance, influente hip-hop, trip-hop si spoken-word, refuzand incadrarea intr-un singur stil muzical.

Trupa a debutat in anul 1995 cu piesa “Salva Mea”, care la putin timp dupa lansare a ajuns pe primele locuri ale topurilor din intreaga lume. Anul 1996 a marcat aparitia primului album de studio, “Reverence”, acesta fiind urmat de “Sunday 8pm”, “Outrospective”, “No Roots”, si de un album Greatest Hits, lansat in 2005. In anul 2006, Faithless a lansat cel de-al cincilea album de studio “To All New Arrivals” consacrand definitiv trupa britanica drept unul dintre cele mai de succes proiecte electro-dance din lume.

Dupa patru ani de la aparitia ultimului material, Faithless se pregateste in prezent de lansarea unui nou album de studio, intitulat “Calling All The Faithful”, primul extras de pe acesta fiind single-ul “Sun To Me”.

Figura feminina a trupei, Sister Bliss este unul dintre cei mai de succes DJ din Marea Britanie, lucrand cu nume internationale cunoscute, printre care si favoritul Madonnei – Paul Oakenfold.

Printre proiectele de succes ale lui Maxi Jazz se numara hitul trance “Dance4life”, in colaborare cu Tiesto, si piesa “My Culture” a lui Robbie Williams. “Eminenta cenusie” si “invizibila” din cadrul Faithless, producatorul Rollo, detine si el un portofoliu impresionant, fiind persoana din spatele albumelor de succes ale Dido, care este chiar sora lui, punandu-si amprenta si pe piesele unor artisti precum Simply Red sau Pet Shop Boys.

“Păstrăm aceiași linie de până acum. Negociem cu artiști din zona hip-hop, rock, electro, iar festivalul va fi la fel sau poate chiar mai spectaculas decât cel de anul trecut”, a spus Andreea Filip, Marketing & Communication Executive E!Magic, pentru cotidianul.ro.

Toate informatiile necesare despre B’ESTFEST 2010, le gasiti pe site-ul oficial www.bestfest.ro

Related Posts: